Guvernul a aprobat introducerea noilor măsuri de sprijin pentru formarea și angajarea persoanelor care beneficiază de venit minim garantat


Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă care modifică şi completează Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat și Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Principalele modificări aduse Legii nr. 416/2001:

– Menținerea ajutorului social, timp de încă 6 luni din momentul angajării, dacă beneficiarul se angajează pentru o perioadă de cel puțin 24 luni. În cazul în care contractul de muncă al unui beneficiar încetează din inițiativa angajatorului în mai puțin de 24 de luni, sumele acordate cu titlu de ajutor social nu vor constitui debit și nu vor fi recuperate. În schimb, dacă raporturile de muncă încetează din motive imputabile angajatului, sumele acordate cu titlu de ajutor social vor fi recuperate pe întreaga perioadă.

– Posibilitatea ca persoanele beneficiare de ajutor social să urmeze cursuri de tip ”A doua șansă”, la recomandarea agenției județene pentru ocuparea forței de muncă. Refuzul de participare va conduce la încetarea ajutorului social și interzicerea solicitării unui nou drept pentru o perioadă de 12 luni, ca și în cazul refuzului unui loc de muncă.

– Introducerea obligativității prezentării persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, pentru aplicarea măsurilor de stimulare a ocupării, din 6 în 6 luni sau ori de câte ori sunt solicitate. Neprezentarea la agenția pentru ocuparea forței de muncă se va asimila refuzului unui loc de muncă și va conduce la încetarea ajutorului social și posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni. Această obligație a existat și anterior, până în anul 2016, și a fost reintrodusă pentru menținerea legăturii între serviciile de ocupare și beneficiarii de ajutor social.