Ordinul nr. 1059/2021 prevede componenţa şi funcţionarea Comisiei fiscale centrale.
Comisia fiscală centrală are responsabilităţi de emitere a deciziilor cu privire la aplicarea dispoziţiilor Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, legislaţiei subsecvente acestora, precum şi a legislaţiei a cărei aplicare intră în sfera de competenţă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Comisia este compusă din 5 membri cu drept de vot în cadrul şedinţelor iar în funcţie de problematica înscrisă pe ordinea de zi, la lucrările Comisiei pot fi invitaţi specialişti din cadrul direcţiilor de specialitate ale MF şi din cadrul aparatului central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) sau alte persoane care pot oferi informaţii relevante pentru soluţionarea problematicii ce face obiectul analizei.