În Monitorul Oficial nr. 834/2021 a fost publicată Ordonanţa nr. 18/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA.
Se introduc noi articole care reglementează că activitatea de evaluare a impactului asupra sănătăţii în relaţie cu politicile, strategiile şi programe ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătăţii populaţiei reprezintă instrumentul de integrare a priorităţilor de sănătate publică în dezvoltarea durabilă a societăţii şi se realizează prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Ministerul Sănătăţii poate acorda ajutoare umanitare, cu titlu gratuit, din Rezerva Ministerului Sănătăţii, pentru utilizarea acestora în cadrul misiunilor derulate de către Ministerul Apărării Naţionale în afara teritoriului naţional.