Lista ţărilor din zona roşie, actualizată!


A fost modificată Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 43/2021 privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum şi a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România şi aprobarea Listei cu clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată.

Ca o noutate Turcia se află pe lista ţărilor din zona roşie, astfel cei nevaccinaţi sunt obligaţi la carantină.

Însă membrii delegaţiilor sportive, precum şi artiştii şi stafful acestora, care sosesc în România pentru participarea la competiţii sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul naţional, din ţări aflate în zona roşie de risc epidemiologic, se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu SARS – CoV – 2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară şi participă doar la activităţi în cadrul competiţiilor sau, după caz, evenimentelor menţionate.