Ordinul nr. 1004/2021 a modificat Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.886/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor.
Programul IMM INVEST ROMÂNIA beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat dintre valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare aferente garanţiei acordate şi a dobânzilor aferente creditelor, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 1.800.000 euro per întreprindere.
Iar bubprogramului AGRO IMM INVEST beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat dintre valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare aferente garanţiei acordate şi a dobânzilor aferente creditelor, precum şi de o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanţării garantate, cu condiţia încadrării în plafonul de 270.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, 225.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 1.800.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul alimentar.