Forțele Aeriene Române intervin în Macedonia de Nord


Conform unui comunicat al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, o aeronavă C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, precum şi o aeronavă C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, din dotarea Forţelor Aeriene Române a decolat din Baza 90 Transport Aerian, cu destinația Skopje, Macedonia de Nord, pentru a acţiona în sprijinul forţelor de intervenţie din această ţară, afectată de incendiile de pădure manifestate în ultimele zile.

Aeronavele sunt deservite de aproximativ 15 de militari – piloţi, personal navigant şi personal auxiliar.