Consumatorii cu datorii la energie şi gaze naturale vor putea fi debranşaţi chiar dacă starea de alertă se prelungeşte!


OUG nr. 84/2021 prevede abrogarea art. 72 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative.

Operatorii de transport și distribuție energie electrică şi de gaze naturale au continuat să presteze servicii pe durata stării de alertă, fiind obligaţi ca, în situaţia în care este necesară debranşarea unui client, să amâne efectuarea acestor operaţiuni până la încetarea stării de alertă.

De la data de 6 august 2021 aceste dispoziții au fost abrogate, astfel încât sistarea prestării serviciilor de energie electrică și gaze naturale pentru clienții care nu au achitat debitele restante va putea fi efectuată, chiar și pe perioada stării de alertă care a fost recent prelungită.

, ,