12 unităţi de învăţământ vor primi finanţare


Guvernul României a aprobat repartizarea sumei de 1.551 mii lei din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul Ministerului Educaţiei pe anul 2021, pentru executarea lucrărilor de investiţii necesare refacerii şi punerii în siguranţă a infrastructurii şcolare din 12 unităţi de învăţământ din judeţele Alba (5) și Cluj (7).

Imobilele în care își desfășoară activitatea cele 12 școli au fost afectate de calamitățile naturale produse de fenomenele meteorologice și hidrologice înregistrate în luna iulie 2021 (precipitaţii sub formă de averse, cu regim torenţial, însoţite de descărcări electrice și inundații). Datele privind situația acestor unități de învățământ au fost comunicate Ministerului Educaţiei de către inspectoratele școlare județene.