Hotărârea nr. 808/2021 prevede organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova.
Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova se organizează şi funcţionează ca structură cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi în coordonarea prim – ministrului, finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
D.R.R.M. contribuie la realizarea politicii statului român vizând consolidarea comunităţii de limbă, cultură, religie, spiritualitate şi istorie care stă la baza relaţiei României cu Republica Moldova şi acţionează pentru întărirea legăturilor şi pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a cetăţenilor din Republica Moldova.