Roşia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO


Peisajul cultural minier Roşia Montană a fost înscris ieri, 27 iulie, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 44-a sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China, ce se desfăşoară online în perioada 16-31 iulie 2021.

În același timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-i-se astfel atât vulnerabilitatea, cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție.

În acest sens, este încurajată cooperarea internațională și este recomandată invitarea la Roșia Montană a unei misiuni tehnice de monitorizare reactivă pentru a se stabili starea de conservare optimă și un program de măsuri pentru asigurarea ieșirii sitului de pe Lista patrimoniului mondial în pericol. Este astfel deschis drumul cooperării internaționale pentru salvgardarea unei resurse culturale unice în lume, prin valorificarea potenţialului său economic în relație cu dezvoltarea turismului cultural şi de mediu, care însoțesc statutul de sit al patrimoniului mondial.