Activitatea de control desfăşurată de ASF. Modificări


Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2021 privind activitatea de control desfăşurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost recent modificat de Regulamentul nr. 10/2021.

Coordonatorul echipei de control va transmite entităţii controlate procesul – verbal de control în format electronic sau prin orice alt mijloc de comunicare care poate fi probat ulterior, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la finalizarea acţiunii de control, şi solicită reprezentanţilor entităţii controlate transmiterea, dacă este cazul, a eventualelor obiecţii asupra reţinerilor din acesta.

Conducerea structurii organizatorice de specialitate din care face parte echipa de control va prezinta pentru înscrierea pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului A.S.F. nota privind concluziile şi propunerile cu privire la aspectele constatate în urma acţiunii de control, însoţită de procesul – verbal de control, obiecţiile entităţii controlate, dacă au fost transmise, şi nota de conciliere, după caz.