Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară


Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

-Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25 la sută pe an;

-Menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 1,75 la sută pe an;

-Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Rata anuală a inflației a crescut în aprilie 2021 la 3,24 la sută, de la 3,05 la sută în martie, iar în luna mai a urcat la 3,75 la sută, uşor peste nivelul prognozat și deasupra limitei de sus a intervalului țintei. Creşterea a fost determinată aproape integral de componente exogene ale IPC, mai cu seamă de scumpirea combustibililor, pe fondul măririi cotaţiei petrolului.