Un proiect prevede majorarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor


Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

Conform proiectului este necesară majorarea bugetului maxim al schemei, respectiv de la valoarea de 4.070 milioane lei la valoarea de 6.380 milioane lei (638 mil. lei reprezentând bugetul mediu anual x 10 ani, respectiv perioada 2014-2023).

În vederea asigurării soluţionării cererilor de plată în regim de urgenţă, prin eliminarea unei proceduri administrative care presupune modificarea legislaţiei conexe, s-a considerat necesară introducerea prevederilor art. III, respectiv modificarea prevederilor cuprinse în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2659/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 813/2020, în sensul eliminării deplasării la sediul operatorilor economici, respectiv a verificării la faţa locului a investiţiei.