Condiţii – cadru de valabilitate asociate licenţei pentru activitatea de trader de gaze naturale


În Monitorul Oficial nr. 616/2021 a fost publicat Ordinul nr. 42/2021 privind aprobarea Condiţiilor – cadru de valabilitate asociate licenţei pentru activitatea de trader de gaze naturale.

Obiectul Licenţei îl constituie acordarea drepturilor şi stabilirea obligaţiilor titularului Licenţei în vederea desfăşurării activităţii de trader de gaze naturale.

Nu fac obiectul Licenţei activitatea de furnizare a gazelor naturale la clienţii finali şi nici activităţile titularului Licenţei privind consultanţa, finanţarea şi executarea anumitor lucrări la clienţii săi care nu sunt specifice activităţii de trader de gaze naturale.

Titularul Licenţei nu poate deţine simultan mai mult de o licenţă pentru activitatea de trader de gaze naturale şi nu poate deţine simultan o licenţă pentru activitatea de trader şi o licenţă pentru activitatea de furnizare de gaze naturale emise de ANRE.