Noutăţi privind recunoaşterea calificării de medic veterinar!


Condiţiile pentru recunoaşterea calificării de medic veterinar au suferit recent unele modificări aduse de Hotărârea nr. 645/2021.

Astfel, în cazul în care nu sunt îndeplinite cerinţele de formare prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 469/2015 pentru aprobarea criteriilor minime obligatorii de autorizare şi acreditare pentru programele de studii universitare de Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistenţă medicală generală, Moaşe, Medicină veterinară, Arhitectură, astfel încât titlul oficial de calificare în profesia de medic veterinar, pe care solicitantul îl deţine, să fie recunoscut automat, Colegiul Medicilor Veterinari poate cere solicitantului să urmeze, la alegere, un stagiu de adaptare de cel mult trei ani sau să susţină o probă de aptitudini, cu aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare.

Colegiul Medicilor Veterinari va stabili, prin hotărâre, metodologia de organizare şi desfăşurare a stagiului de adaptare şi a probei de aptitudini.