Au fost semnate acordurile-cadru privind furnizarea a 476 de autospeciale de stingere a incendiilor


Ministrul Afacerilor Interne şi Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au participat la conferința de deschidere a proiectului VIZIUNE 2020, eveniment în cadrul căreia au fost semnate acordurile-cadru privind furnizarea a 476 de autospeciale de stingere a incendiilor.

Ministrul Afacerilor Interne a menţionat faptul că demersurile pentru modernizarea activităţii IGSU vor continua şi a precizat că „utilizarea la maximum a fondurilor europene aflate la dispoziţia ţării noastre reprezintă cheia dezvoltării serviciilor publice de urgenţă, servicii prompte şi de calitate puse în slujba salvării de vieţi”, motiv pentru care va susţine demersurile de acest fel.