Prin derogare de la dispoziţiile legale în vigoare, trecerea unui bun din domeniul public al statului, care este înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi care nu este înscris în cartea funciară, în domeniul public al unei unităţi administrativ – teritoriale se poate realiza până la finalizarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015 – 2023, respectiv până la data de 31 decembrie 2023, fără înscrierea în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.
Prevederile de mai sus au fost aduse prin completarea Codului administrativ de către Legea nr. 153/2021.
Iar autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înscrie dreptul de proprietate cu privire la bun în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023, sub sancţiunea revenirii de drept a bunului în domeniul public al statului.