Prefectul poate delega atribuţiile secretarului general, conducătorului compartimentului juridic!


Legea nr. 155/2021 prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Prin excepţie, în cazul în care funcţia publică de secretar general al instituţiei prefectului este vacantă sau temporar vacantă şi nu a putut fi ocupată sau titularul acesteia se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, prefectul, prin ordin, poate delega, motivat, atribuţiile secretarului general conducătorului compartimentului juridic din instituţia prefectului până la momentul ocupării funcţiei de secretar general al instituţiei prefectului respectiv până la data încetării situaţiei care a determinat imposibilitatea exercitării atribuţiilor.