A avut loc o reuniune de negociere a Programelor Operaţionale Regionale


A avut loc o reuniune de negociere a Programelor Operaţionale Regionale cu reprezentanţii Comisiei Europene privind Programele Operaţionale Regionale din perspectiva Obiectivului de Politică 2 – o Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care se îndreaptă către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, prin promovarea tranziţiei către o energie curată şi echitabilă, a investiţiilor verzi şi albastre, a economiei circulare, a atenuării schimbărilor climatice şi a adaptării la acestea, a prevenirii şi gestionării riscurilor, precum şi a unei mobilităţi urbane durabile.

Reuniunea s-a desfăşurat în contextul observaţiilor Comisiei privind programele regionale şi al exerciţiului general pe care îl desfăşurăm în prezent, anume asigurarea complementarităţilor şi sinergiilor pentru domeniile vizate de Obiectivul de Politică 2 care se regăsesc în programele regionale, respectiv eficienţa energetică în clădiri publice şi rezidenţiale, infrastructura verde şi mobilitatea urbană.