Conform Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene bugetul “România Educată” pe care îl negociază acum cu Comisia Europeană este de 3,7 miliarde euro, buget ce păstrează alocarea inițială in valoare de 314 milioane euro pentru dotarea a 10.000 de laboratoare şcolare.
Bugetul susţine cel mai mare program de reducere a abandonului şcolar – 530 milioane euro, alocă învăţământului superior mai mult de 600 milioane de euro (peste 16% din buget educaţie pentru susţinerea digitalizării învăţământului superior, susţinerea calificărilor emergente şi renovarea/“înverzirea” campusurilor universitare), precum şi reforma învăţământului dual prin alocarea a peste 400 milioane euro.