La sediul Ministerului Finanţelor a avut loc o întâlnire în cadrul căreia ministrul Finanţelor a înmânat acordurile de finanţare companiilor care au solicitat sprijin prin intermediul schemelor de ajutor de stat, formulate în temeiul H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, prin care se finanţează active corporale şi necorporale şi a H.G. nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, prin care finanţează costurile salariale.
Cele 10 companii, ale căror proiecte de investiţii însumează o valoare totală de 609,9 milioane lei, au obţinut ajutor pentru finanţare în valoare de 303,1 milioane lei. Totodată, proiectele de investiţii selectate vor genera o contribuţie în valoare totală de 408,1 milioane lei şi un număr de 1.338 noi locuri de muncă, în domeniul industriei prelucrătoare, alimentare şi a serviciilor de dezvoltare de software sau de asistenţă spitalicească.