Între România şi Bosnia şi Herţegovina a fost semnat un Acord privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate


A fost ratificat Acordul dintre Guvernul României şi Consiliul de Miniştri al Bosniei şi Herţegovinei privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Sarajevo la 27 ianuarie 2020.

Scopul prezentului acord este de a asigura protecţia informaţiilor clasificate schimbate sau produse în procesul de cooperare dintre părţi sau dintre persoanele juridice din statele părţilor.

Prezentul acord se aplică oricărei activităţi ce implică schimbul de informaţii clasificate şi care se derulează sau urmează a se derula între părţi sau între persoanele juridice din statele părţilor.

Acest acord nu va afecta obligaţiile celor două părţi ce derivă din alte acorduri internaţionale încheiate cu terţi şi nu va fi folosit împotriva intereselor, securităţii şi integrităţii teritoriale ale altor state.