Comisionul unic de analiză în cadrul programului “Noua casă” pentru anul 2021


În Monitorul Oficial nr. 302/2021 a fost publicat Ordinul nr. 441/2021 privind stabilirea nivelului comisionului de gestiune şi al comisionului unic de analiză în cadrul programului “Noua casă”, al comisionului de administrare şi al comisionului de risc în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, al comisionului de administrare şi al comisionului de risc în cadrul Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie – IMM INVEST ROMÂNIA, precum şi al comisionului de administrare şi al comisionului de risc în cadrul Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii “IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTILAJE”.

Pentru anul 2021 se aprobă comisionul unic de analiză de 0,15% pe an din valoarea promisiunii de garantare emise de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii – S.A. – IFN (FNGCIMM) în cadrul programului “Noua casă”.

De asemenea, pentru anul 2021 se aprobă comisionul de gestiune al garanţiilor acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii – S.A. – IFN (FNGCIMM), în numele şi în contul statului român, în cadrul programului “Noua casă”, la nivelul de 0,30% pe an, calculat la soldul garanţiei statului.