Proiectul „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile” necesită o finanţare de 100 milioane de euro


Guvernul României a aprobat negocierea şi semnarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 100 milioane de euro, pentru susţinerea proiectului „Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile”.

Proiectul „Şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile” se va derula pe o perioadă de 6 ani, data limită de tragere a împrumutului fiind 30 iunie 2027. Acesta va fi implementat de către Ministerul Educaţiei, prin Unitatea de Management a Proiectului. Costul total al proiectului va fi de 100 de milioane euro, sumă finanţată integral din împrumutul acordat României de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Principalele elemente ale proiectului cuprind o componentă de investiţii integrate în infrastructura şcolară, activităţi de comunicare şi informare, sprijin pentru transportul elevilor, precum şi alte facilităţi temporare.