Pedepse mai aspre pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor au fost adoptate încă de anul trecut!


Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice la nivel naţional şi internaţional s-a impus intervenţia în planul legislativ al dreptului penal, prin sporirea, pe de o parte, a pedepselor pentru faptele deja incriminate, dar şi prin incriminarea unor noi fapte precum nerespectarea dispoziţiilor de spitalizare sau carantinare.

Încă de anul trecut a fost publicată OUG nr. 28/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

A fost introdusă o nouă infracţiune, omisiunea declarării unor informaţii. Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane sau unei unităţi în care acestea îşi desfăşoară activitatea unele informaţii esenţiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Au fost aduse modificări la infracţiunea de fals în declaraţii prin înăsprirea pedepsei. Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.