Potrivit previziunilor economice din iarna anului 2021, Comisia Europeană transmite că economia zonei euro va creşte cu 3,8 % atât în 2021, cât şi în 2022.
Potrivit previziunilor, economia UE va creşte cu 3,7 % în 2021 şi cu 3,9 % în 2022. În ceea ce priveşte România, PIB-ul va creşte cu 3,8% în 2021, respectiv cu 4% în 2022. În privinţa inflaţiei, în cazul României, în 2021 se va înregistra o uşoară creştere la 2,6%, fiind urmată de o uşoară scădere la 2,4% în 2022.