Reglementarea lipsită de precizie cu privire la condiţiile în care poate fi dispusă atenţionarea poliţistului este neconstituţională!


Conform art. 581 din Legea nr. 360/2002 şeful ierarhic superior poate dispune atenţionarea poliţistului pentru prevenirea săvârşirii de abateri disciplinare. În acest caz, măsura se dispune în scris, are caracter administrativ – preventiv şi nu produce consecinţe asupra raportului de serviciu.

Acest text de lege a fost criticat pe motiv că încalcă dispoziţiile constituţionale, fiind sesizată CCR cu o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens.

Curtea constată, Decizia nr. 833/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 114/2021 că, deşi, potrivit dispoziţiilor legale, atenţionarea nu reprezintă o sancţiune disciplinară şi nu produce efecte asupra raportului de serviciu, în fapt, aplicarea acestei măsuri este ataşată ideii de intervenţie cu rol în disciplinarea conduitei poliţistului atunci când a avut loc o abatere disciplinară de o gravitate redusă.

Curtea apreciază că dispoziţiile art. 581 din Legea nr. 360/2002, prin reglementarea lipsită de precizie cu privire la condiţiile în care poate fi dispusă atenţionarea poliţistului, sunt apte să genereze comportamente de natură a afecta demnitatea persoanei, contravenind astfel prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie.