UE. Evoluţiile legate de statul de drept în statele membre


Comisia Europeană a lansat o consultare specifică a părţilor interesate pentru a le solicita acestora informaţii cu privire la evoluţiile legate de statul de drept în statele membre şi în Uniune, în vederea pregătirii celui de al doilea raport anual privind statul de drept.

Scopul acestei consultări este introducerea, în evaluarea Comisiei, de informaţii factuale privind evoluţiile de pe teren. În raportul precedent privind statul de drept, Comisia a efectuat cu succes prima consultare specifică a părţilor interesate, în cadrul căreia peste 200 de părţi interesate au furnizat contribuţii scrise.