Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În considerarea obligaţiei legiuitorului de a pune de acord dispoziţiile constate ca fiind neconstituţionale din NCPC cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 604/2020 şi cu prevederile din Constituţia României, republicată, prezentul demers legislativ propune instituirea unor soluţii de reglementare în materia contestaţiei privind tergiversarea procesului, care urmăresc, în principal, acest obiectiv.
Tot cu titlu de element de noutate faţă de reglementarea în vigoare, din raţiuni care ţin de asigurarea celerităţii procedurii, proiectul prevede că, atunci când este posibil, dosarul cauzei se trimite instanţei ierarhic superioare în format electronic.
Cât priveşte aplicarea în timp a dispoziţiilor propuse prin proiect, a fost avută în vedere, prin derogare de la dispoziţiile art. 24-27 NCPC, soluţia aplicării imediate a acestora, pentru a da efect hotărârii instanţei de contencios constituţional şi pentru procesele în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a noii reglementări, din considerente ce ţin de eliminarea incertitudinilor referitoare la competenţa şi procedura de soluţionare a contestaţiilor ce vor fi formulate în aceste procese după data intrării în vigoare a preconizatei reglementări.