Indemnizaţia lunară de hrană cuvenită persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu se acordă adulţilor şi copiilor diagnosticaţi cu tuberculoză, numai pe perioada cât sunt trataţi în ambulatoriu, până la vindecarea acestora, constatarea abandonului tratamentului sau până la decesul pacientului.
Indemnizaţia lunară de hrană este acordată pacientului tratat în ambulatoriu, în condiţiile respectării tratamentului prescris, fără întrerupere, atât în faza iniţială/intensivă a regimului terapeutic, cât şi în faza de continuare a acestuia.
Conform prevederilor Ordinului nr. 2087/2020 indemnizaţia lunară de hrană se calculează de către agenţiile teritoriale, pe baza nivelului alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective în funcţie de tipul beneficiarului, respectiv adult sau copil, şi prin raportare la numărul zilelor calendaristice din luna pentru care se plăteşte indemnizaţia.