Obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 martie 2020, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună şi maximum 9 luni.
Prin urmare prevederile OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori au fost modificate de OUG nr. 227/2020.
De această facilitate pot beneficia atât debitorii cărora le-a fost acordată suspendarea obligaţiilor de plată până la 15 iunie 2020 şi debitorii care au beneficiat de aplicarea unui moratoriu nonlegislativ sau în ambele cazuri, cu condiţia ca perioada maximă de suspendare a obligaţiilor de plată, care va include, dacă este cazul, perioada de suspendare anterioară, să nu depăşească cumulat 9 luni, indiferent dacă aceste 9 luni cumulate au fost acordate în temeiul unui moratoriu legislativ, al unui moratoriu nonlegislativ sau al ambelor cazuri, cât şi debitorii care nu au solicitat această suspendare până la 15 iunie 2020, potrivit legii, pentru creditele acordate până la data de 30 martie 2020.