-
Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică Proiectul de Lege privind Consiliul Superior al Magistraturii
Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică Proiectul de Lege privind Consiliul Superior al Magistraturii. O modificare propusă priveşte sistemul de alegere a membrilor judecători şi procurori ai Consiliului Superior al Magistraturii, sens în care, prin instituirea unui nou tip de scrutin, în care membrii respectivi sunt aleşi de toţi judecătorii, respectiv de toţi procurorii,…
-
A fost adoptat un Plan economic şi de investiţii pentru Balcanii de Vest
Comisia Europeană a adoptat un amplu Plan economic şi de investiţii pentru Balcanii de Vest, care urmăreşte să stimuleze redresarea economică pe termen lung a regiunii, să sprijine tranziţia verde şi digitală, precum şi să promoveze integrarea regională şi convergenţa cu Uniunea Europeană.
-
Ministerul Fondurilor Europene a lansat apelul de proiecte „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul rural”
Ministerul Fondurilor Europene a lansat apelul de proiecte „Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul rural”. Finanțat în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, acesta are o valoare de 30 milioane euro şi va sprijini dezvoltarea economică, precum şi abilităţile antreprenoriale ale persoanelor din regiunile mai puţin dezvoltate ale României: Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia,…
-
Avem un Regulament privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale
Regulamentul stabileşte procedura de desemnare de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a furnizorilor de ultimă instanţă, condiţiile de desfăşurare şi de încetare a activităţii de furnizare de ultimă instanţă, principiile de stabilire a preţurilor aplicate de către furnizorii de ultimă instanţă clienţilor preluaţi, precum şi procedura de preluare a locurilor de consum…
-
A fost suplimentată cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat
Ordinul nr. 1712/2020 prevede suplimentarea cifrei de şcolarizare pentru rezidenţiat pentru anul universitar 2020 – 2021. Pentru anul universitar 2020 – 2021, cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat se suplimentează cu 961, faţă de 6.100, conform Hotărârii Guvernului nr. 327/2020 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat…
-
Mai mulţi beneficiari pot primi ajutor financiar pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii
A fost modificat articolului 11 din Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii TIC inovative create de IMM-uri, în cadrul axei prioritare 2, prioritatea de investiţie 2b – Dezvoltarea produselor şi serviciilor TIC, a comerţului electronic şi a cererii de TIC, acţiunea 2.2.1 “Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul…
-
Companiile care se confruntă cu un deficit de lichidităţi generat de pandemie beneficiază de o Schemă de ajutor
În Monitorul Oficial nr. 910/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 257/2020 privind aprobarea Normei “Garanţii EximBank în cadrul Schemei de ajutor de stat COVID – 19” (NI – GAR – 14 – I/0).
-
ÎCCJ. Stabilirea pedepsei în cazul concursului de infracţiuni
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată să pronunţe o hotărâre prealabilă asupra unei chestiuni de drept privind Codul de procedură penală.
-
Noua generație este interesată de banii europeni!
La încheierea apelului de proiecte „Innotech Student” Ministerul Fondurilor Europene anunţă că au fost depuse 351 de cereri de finanţare care însumează 685 milioane de euro.
-
Comisia Europeană a adoptat Comunicarea privind politica de extindere a UE
Comisia a adoptat Comunicarea privind politica de extindere a UE și pachetul din 2020 privind extinderea rapoartelor anuale, care evaluează modul în care ţările din Balcanii de Vest şi Turcia pun în practică reformele fundamentale, sunt prezentate împreună cu recomandări şi orientări mai clare şi precise adresate partenerilor respectivi cu privire la etapele următoare, în conformitate…