-
Ultimele decrete semnate de Preşedinte
Preşedintele României a semnat următoarele decrete: Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art.13 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia; Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
-
Precizări ANAF privind acordarea bonificaţiilor la plata impozitului pe profit
Pentru acordarea bonificațiilor la plata impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trim.I 2020, inclusiv a impozitului datorat pentru trimestrul/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie – 25 iunie 2020, pentru contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările…
-
A fost aprobat Regulamentul UE ce include propunerile României de flexibilizare a fondurilor europene
Regulamentul (UE) 2020/558 al Parlamentului European şi al Consiliului a fost aprobat de Comisia Europeană şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
-
ORDONANŢA MILITARĂ nr. 10/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19
Având în vedere dispoziţiile art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 şi art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă…
-
Mai multe proiecte de finanţare vin în sprijinul studenţilor
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a lansat în consultare publică Ghidul „Innotech Student”.
-
Asociaţiile de utilitate publică care îşi desfăşoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale MApN sunt sprijinite de stat
Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.161/2018 pentru stabilirea criteriilor de sprijinire a asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, cu reprezentare la nivel naţional, care îşi desfăşoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naţionale a suferit recent unele modificări.