UE îşi revizuieşte normele privind taxarea rutieră (Directiva Eurovigneta) pentru a aborda emisiile de gaze cu efect de seră şi alte efecte asupra mediului, congestionarea traficului şi finanţarea infrastructurii rutiere.
Ambasadorii la UE ai statelor membre au convenit asupra unui mandat de negociere pentru reformă, care va include un nou sistem de variere a taxelor pentru vehiculele grele pe baza emisiilor de CO2.
Noul sistem va promova intrarea pe piaţă a unor vehicule cu emisii mai scăzute şi va contribui la combaterea schimbărilor climatice în conformitate cu Pactul verde european.