Au intervenit numeroase modificări în domeniul apărării sănătăţii animalelor


Prin Legea nr. 291/2020 a fost aprobată OUG nr. 117/2020, cu numeroase modificări în domeniul apărării sănătăţii animalelor în deplină concordanţă cu legislaţia europeană.

Câteva dintre aceste modificări vizează aspecte pentru efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare.

Medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii pot încheia maximum două contracte de concesiune la nivel naţional cu direcţiile sanitar- veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, indiferent de numărul unităţilor pe care le deţin sau în care sunt asociaţi şi în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medical-veterinară.