Comisia Europeană a prezentat pachetul de toamnă pentru politica economică


Comisia Europeană a prezentat pachetul de toamnă pentru politica economică, care include avizele referitoare la proiectele de planuri bugetare ale statelor membre din zona euro (PPB) pe 2021 şi recomandările de politică pentru zona euro.

Acesta este al doilea pas din ciclul semestrului european 2021, care a început în septembrie odată cu publicarea strategiei anuale privind creşterea durabilă, având ca nucleu conceptul de sustenabilitate competitivă.

Strategia anuală privind creşterea durabilă a furnizat totodată orientări strategice statelor membre pentru elaborarea planurilor lor de redresare şi rezilienţă şi a precizat modul în care Mecanismul de redresare şi rezilienţă (Recovery and Resilience Facility – RFR) se conjugă cu semestrul european.

Pachetul prezentat are la bază previziunile economice din toamna anului 2020, elaborate într-un context de mare incertitudine, conform cărora, din cauza şocului economic provocat de pandemia de coronavirus, în 2022 producţia din zona euro şi din UE în ansamblu va rămâne sub nivelul anterior pandemiei.