Ministerul Educației și Cercetării lansează sesiunile online „Educația Continuă”


Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia tuturor cadrelor didactice, începând de astăzi, 10 noiembrie, sesiunile online de îndrumare şi consiliere „Educaţia Continuă”, sesiuni pentru desfăşurarea activităţii de predare în sistem online.

Acestea vor avea durata de aproximativ o oră şi vor fi transmise live, zilnic, de luni până vineri, la ora 15:00, pe canalul de YouTube şi pe pagina de Facebook ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fiind coordonate şi derulate de experţii/autorii reperelor metodologice publicate în luna septembrie 2020 pe site-ul http://educatiacontinua.edu.ro.