Aleşii locali au depus jurământul în condiţii deosebite!


Pe durata stării de urgenţă sau a stării de alertă, declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID – 19, consilierii locali, consilierii generali ai municipiului Bucureşti, consilierii judeţeni, primarii, primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv preşedinţii consiliilor judeţene, validaţi în condiţiile legii, care până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu au depus jurământul şi care se află în izolare sau în carantină, în condiţiile art. 7 şi 8 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot participa la şedinţa privind ceremonia de constituire a consiliilor locale, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv a consiliilor judeţene, după caz, prevăzută de art. 116 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi pot depune jurământul prevăzut la art. 117 alin. (1) din acelaşi act normativ, în cadrul şedinţei/şedinţelor privind ceremonia de constituire ori în cadrul primei şedinţe a consiliilor locale, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv a consiliilor judeţene, după caz, fără prezenţa fizică, prin mijloace electronice de comunicare de la distanţă audiovideo.

OUG nr. 190/2020 prevede că aleşii locali transmit, prin orice mijloace de comunicare, secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ – teritoriale solicitarea de a participa prin mijloace electronice de comunicare de la distanţă, la data luării la cunoştinţă despre situaţia de izolare, respectiv de carantină, dar nu mai târziu de ora începerii şedinţei. În termen de maximum 24 de ore de la data luării la cunoştinţă de către aleşii locali a documentului doveditor al stării de izolare sau al stării de carantină, după caz, aceştia îl transmit, prin orice mijloace de comunicare, secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ – teritoriale.