Modificarea Legii privind Codul penal referitor la combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar


Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor şi a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului.

De lege lata, art. 180 din Codul penal defineşte instrumentul de plată electronică astfel: „Prin instrument de plată electronică se înţelege un instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare”.

Prin proiect, la art. 180 sunt introduse două noi definiţii, la alin. (1) și alin. (3), respectiv:

– La alin. (3): Moneda virtuală înseamnă o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal şi nu deţine statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb şi poate fi transferată, stocată şi tranzacţionată electronic.

Definiţia monedei virtuale preluată din art. 2 lit. t1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. 

– În ceea ce priveşte definiţia instrumentului de plată electronică, potrivit proiectului de lege, aceasta va fi prevăzută la alin. (2) al art. 180 din Codul penal, fiind similară cu definiţia actuală a acestui instrument, cu menţiunea că este eliminată referirea la titular. Această eliminare a fost realizată din raţiuni de tehnică legislativă, pentru a se asigura uniformitatea terminologiei utilizate în cadrul alineatelor cuprinse în art. 180 C.pen., având în vedere faptul că nici alin. (1) și alin. (3), introduse prin proiectul de act normativ nu fac referire la calitatea persoanei care foloseşte instrumentul de plată fără numerar sau moneda virtuală.