CNPP a transmis un comunicat solicitanţilor care solicită drepturile de pensie din România stabiliţi pe teritoriul Spaniei


Conform unui comunicat al Casei Naţionale de Pensii a avut loc cea de a doua reuniune în format de videoconferinţă între reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), reprezentanţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale din România, ai Ambasadei României în Regatul Spaniei şi reprezentanţii Institutului Naţional de Securitate Socială (INSS) din Regatul Spaniei.

Cu această ocazie reprezentanţii CNPP au pus accent pe necesitatea transmiterii, de către solicitanţi, prin intermediul instituţiilor spaniole corespondente, a documentelor care fac dovada vechimii în muncă realizată în România anterior datei de 01.04.2001, precum şi a celor care fac dovada perioadelor asimilate celor obligatorii în sistemul public de pensii din România.

CNPP a reamintit solicitanţilor de drepturi de pensie din România stabiliţi pe teritoriul Spaniei că, în vederea stabilirii drepturilor de pensie cuvenite din sistemul public de pensii din România, este necesară depunerea/transmiterea tuturor documentelor prevăzute de legislaţia română, în original sau în copie certificată de instituţiile spaniole de securitate socială pentru conformitate cu originalul.

,