Programul IMM FACTOR, sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii


Sprijinirea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii reprezintă o prioritate a programului economic iar în acest sens a fost aprobat Programul IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial şi a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia.

OUG nr. 146/2020 instituie o schemă de ajutor de stat elaborată în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei privind Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID – 19, precum şi cu respectarea Recomandării Comisiei C (2020) 4885 F din 14 iulie 2020 privind condiţionarea acordării de sprijin financiar public pentru întreprinderi din Uniunea Europeană de lipsa unei legături cu jurisdicţiile necooperante.

Programul constă în acordarea de garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program pentru finanţările de tip factoring cu regres, denumite în continuare factoring, acordate de finanţator, pe baza facturilor, în cadrul unui plafon de finanţare cu caracter reînnoibil, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea finanţării de tip factoring acordată de finanţator beneficiarului eligibil, exclusiv dobânzile, comisioanele şi alte cheltuieli aferente finanţării garantate cu posibilitatea prelungirii finanţării de maximum 3 ori, pe perioade de până la 12 luni.

Valoarea plafonului de garantare este de maximum 5.000.000 lei/ beneficiar, iar valoarea maximă a unei garanţii pentru o facilitate de factoring, acordată beneficiarului pentru un debitor cedat, este de maximum 750.000 lei.

,