În data de 15 octombrie vom sărbători Ziua Naţională a comerţului electronic


În Monitorul Oficial nr. 648/2020 a fost publicată Legea nr. 144/2020 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională a comerţului electronic.

Ziua naţională a comerţului electronic poate fi organizată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de către persoane fizice sau juridice, precum şi de către societatea civilă, împreună sau separat, prin organizarea şi/sau participarea la manifestări sau acţiuni cu caracter social sau ştiinţific, cu scopul informării şi conştientizării cu privire la existenţa comerţului electronic.