Crescătorii de suine pot beneficia de un Program de susţinere financiară!


A fost aprobată schema multianuală de susţinere a activităţii de reproducţie în sectorul creşterii suinelor, pentru fermierii care desfăşoară activităţi de reproducţie sau creştere ori îngrăşare a suinelor din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, prin investiţii pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme de reproducţie sau ferme de reproducţie aflate în activitate care îşi măresc capacitatea de cazare, precum şi de stimulare a asocierii în cooperative, denumit în continuare Programul de susţinere a crescătorilor de suine din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru activitatea de reproducţie.

Ajutorul de stat se acordă pentru investiţii în locuri noi de cazare pentru reproducţie pentru suinele din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, care se cresc în sistem semideschis, persoanelor juridice şi/sau persoanelor fizice autorizate, denumite în continuare PFA, şi/sau întreprinderilor familiale, denumite în continuare IF, şi/sau întreprinderilor individuale, denumite în continuare II ori cooperativelor agricole care vor desfăşura activităţi de reproducţie.

Beneficiarii trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

,