-
Astăzi se susţine prima probă a evaluării naţionale!
La Evaluarea Naţională din sesiunea 2-27 iunie 2020 s-au înscris 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti, conform situaţiei centralizate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
-
Aplicaţia Coronavirus COVID-19 România a căştigat concursul de proiecte!
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „dr. Carol Davila” a câştigat, cu aplicaţia Coronavirus COVID-19 România, concursul de proiecte iniţiat recent de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.
-
Decrete semnate de Preşedinte!
Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale:– decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii apiculturii nr. 383/2013;
-
Măsuri pentru finanţarea din fonduri europene a unor programe naţionale
OUG nr. 94/2020 prevede unele măsuri pentru finanţarea din fonduri europene a unor programe naţionale.
-
Comisia Europeană a lansat o consultare specifică privind instituirea unui standard al UE privind obligaţiunile verzi
Comisia Europeană a lansat o consultare specifică privind instituirea unui standard al UE privind obligaţiunile verzi (EU-GBS), care va fi deschisă până vineri, 2 octombrie 2020. Obligaţiunile verzi au devenit din ce în ce mai populare, deoarece investitorii caută modalităţi de a contribui la finanţarea tranziţiei către o economie durabilă din punct de vedere ecologic.…
-
HOTĂRÂRE nr. 465/2020 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Ţinând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 28 din 11 iunie2020 privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual, aplicabile începând cu data de 15.06.2020,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020…
-
Au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor privind violenţa psihologică
Ordinul nr. 4343/2020 a aprobat Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (11), art. 561 şi ale pct. 61 din anexa la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, privind violenţa psihologică – bullying.
-
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice îşi schimbă denumirea!
În Monitorul Oficial nr. 493/2020, a fost publicată Legea nr.77/2020 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.