Ministerul Fondurilor Europene a prezentat în şedinţa de Guvern informaţii despre contractarea fondurilor destinate spitalelor din reţeaua COVID-19.
Finanţările, în valoare de 350 milioane euro, sunt asigurate prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare. În cadrul apelului spitalele pot deconta retroactiv cheltuielilor realizate începând cu 1 februarie 2020.
„În cadrul apelului POIM au fost depuse deja 16 cereri de finanţare în valoare de 71,6 milioane euro. Evaluarea proiectelor depuse a început imediat şi estimăm că primele 10 cereri de finanţare vor fi semnate la mijlocul acestei luni. Remintesc că am lansat acest apel de proiecte, aşa cum am promis, la data de 15 mai. Suplimentar, managerii spitalelor beneficiază de asistenţa angajaţilor MFE pentru a depune cât mai repede proiectele în sistemul informatic MySMIS”, a anunţat ministrul Fondurilor Europene.