Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „dr. Carol Davila” a câştigat, cu aplicaţia Coronavirus COVID-19 România, concursul de proiecte iniţiat recent de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.
Aplicaţia, care monitorizează şi centralizează date cu privire la răspândirea virusului SARS-CoV-2 la nivel naţional, a fost elaborată de SUUMC în colaborare cu CERTSIGN SA. şi poate contribui la limitarea contaminărilor şi a numărului de cazuri apărute în comunitate.
Coronavirus COVID-19 România realizează o hartă a distribuţiei spaţiale a tuturor cazurilor confirmate oficial şi o statistică ce arată evoluţia pe zile. În plus, proiectul cuprinde informaţii legate de infrastructura spitalicească, densitatea populaţiei, dar şi detalii relevante ale fiecărui caz în parte.