La nivel european va fi implementat un nou sistem de monitorizare a parcursului postuniversitar al studenților


Pentru a îmbunătăţi sistemele de educaţie şi formare, este esenţial să existe acces la informaţii relevante privind parcursul absolvenţilor după obţinerea calificărilor din învăţământul superior şi modul în care aceştia se raportează la relevanţa studiilor pe care le-au efectuat.

Două rapoarte publicate de Comisia Europeană arată beneficiile unui sistem de monitorizare a absolvenţilor la nivelul UE pentru a atinge aceste obiective.

Sondajul pilot la nivel european s-a bazat pe răspunsurile absolvenţilor cu studii de licenţă, masterat şi ai programelor de învăţământ terţiar cu ciclu scurt, din opt ţări (Austria, Croaţia, Cehia, Germania, Grecia, Malta, Lituania şi Norvegia), la unul şi la cinci ani de la absolvire.

Sondajul indică principalii factori de îmbunătăţire a rezultatelor studiilor. Experienţa în străinătate în timpul unei perioade de studiu creşte nivelul competenţelor de soluţionare a problemelor. Un „mediu de învăţare antrenant”, în care cursurile sunt completate de învăţarea prin problematizare şi cea la locul de muncă, oferă o pregătire mai bună pentru integrarea pe piaţa muncii.