În Monitorul Oficial nr. 468/2020 a fost publicat Ordinul nr. 1107/2020 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 139/2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.
Printre modificări se prevede că în anul 2020, declaraţia se depune:
– până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, pentru stabilirea şi declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în anul 2020, precum şi pentru declararea şi stabilirea contribuţiilor sociale datorate;
– până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, în vederea declarării venitului realizat şi stabilirii impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale, pentru anul 2019;
– până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii, în cazul exercitării opţiunii privind destinaţia unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil stabilit potrivit art. 123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private.”