Ca un prim pas către adoptarea unei Strategii farmaceutice pentru Europa, Comisia Europeană a publicat o foaie de parcurs, invitând cetăţenii şi părţile interesate să îşi exprime opinia cu privire la strategie.
Planificată să fie adoptată înainte de sfârşitul anului, obiectivul general este de a contribui la asigurarea aprovizionării Europei cu medicamente sigure şi la preţuri accesibile şi de a sprijini industria farmaceutică europeană să îşi consolideze statutul de lider mondial şi să rămână inovatoare.
Cetăţenii, experţii şi părţile interesate sunt invitaţi să îşi prezinte opiniile cu privire la foaia de parcurs până la 7 iulie 2020, prin intermediul portalului pentru o mai bună legiferare, şi să consulte website-ul dedicat pentru informaţii suplimentare şi actualizate. Foaia de parcurs va fi urmată de o consultare publică.