-
Exportul de buştean interzis pe o perioadă de 10 ani!
În Monitorul Oficial nr. 402/2020 a fost publicată Legea nr. 57/2020 privind gospodărirea durabilă a pădurilor României. Legea prevede că se interzice exportul de buştean, cu sau fără coajă, sau lemn rotund, pentru o perioadă de 10 ani în spaţiul extracomunitar începând cu data de 1 ianuarie 2021.
-
Legea privind organizarea Ministerului Apărării Naţionale a suferit unele modificări
Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale a fost modificată de OUG nr. 71/2020. Se prevede că Direcţia medicală este asimilată structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naţionale.
-
Personalul medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID – 19 beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază
Legea nr. 56/2020 reglementează modalităţile de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID – 19, prin acordarea unor drepturi acestuia, precum şi urmaşilor celui decedat.
-
Pe durata stării de alertă a fost suspendat orice tip de concurs în instituţiile publice!
Pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii au fost instituite măsuri în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.
-
ORDIN nr. 1731/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS CoV – 2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul economiei, pe durata stării de alertă
Având în vedere prevederile art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (3) şi ale art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 2 alin. (5), art. 3…
-
Operatorul de transport care preia licenţa de traseu ca urmare a procedurilor de fuziune trebuie să o predea la A.R.R.
Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011 au fostt recent modificate de Ordinul nr. 975/2020.
-
Declaraţia unică poate fi depusă până la data de 30 iunie!
În anul 2020, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, în situaţiile reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se prorogă până la data de 25 mai 2020 inclusiv.
-
Cum se va desfăşura evaluarea naţională în acest an?
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, a semnat Ordinul de completare şi modificare a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a din acest an şcolar.